Românii au o mulțime de superstiții de care țin cont, iar una dintre ele este deochiul. În tradiția populară se spunea că unii oameni se pot alege cu „probleme” din cauza unei priviri invidioase sau admirative venite din partea altei persoane, cunoscută sau nu pentru ei. Ei bine, acest obicei se numește deochi, iar cei deocheați spun că au, de cele mai multe ori, dureri de cap. ÎPS Teodosie spune că a realizat un talisman care să te ferească de deochi. Ce conține acesta?
Nu există român care să nu fi auzit vreodată de deochi sau care să nu se fi simțit, măcar o dată, deocheat. De cele mai multe ori, pe cei deocheați îi ia durerea de cap, oboseala și somnul. În copilăria multora au existat bătrâne care știau cum să descânte pentru deochi. De obicei, acest descântec nu se rostea cu voce tare, pentru a nu duce vorba mai departe.
Credința în deochi apare și în Vechiul sau Noul Testament. „Nu mânca pâinea celui ce se uită cu ochi răi şi nu pofti bucatele lui”, erau vorbele regelui Solomon (Pildele lui Solomon, 23:6).
Sfântul Vasile cel Mare spunea și el: „Deochiul este o acțiune a diavolului săvârșită de oamenii pizmași.”
CITEȘTE ȘI: Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva. Cum te ajută aceste cuvinte puternice
Arhiepiscopul Tomisului a dezvăluit care ar fi talismanul perfect pentru deochi, făcut chiar de el. ÎPS Teodosie a povestit, de curând, că a făcut câteva cruciulițe, în care a pus agheasmă cu molitfele Sfântului Vasile și le-a împărțit celor care aveau nevoie de ele.
Părintele spune că a întâlnit mulți oameni care se deocheau, atunci când mergeau într-un loc cu multă lume. Pentru că nu se simțeau bine, erau nevoiți să plece imediat. Mulți au fost cei care au cerut ajutorul marelui preot, iar sprijinul său nu a întârziat să apară.
”Am făcut nişte cruciuliţe care poartă în ele agheasmă cu molitfele Sfântului Vasile. Le-am dat la mulţi şi se deocheau, când mergeau într-o adunare imediat se deocheau, le era rău, trebuia să plece.
Cei cărora le-am dat aceste cruciuliţe şi se deocheau nu mai au deochi. De aceea voi înmulţi, nu mai am decât puţine, voi face comandă de alte cruciuliţe. Le-am dat toate în dar, eu le-am plătit, dar m-am bucurat să le dau în dar, că ştiu că le foloseşte acest mare dar, pe de o parte crucea, pe de altă parte este agheasma”, a povestit, la Radio Dobrogea, părintele Teodosie.
CITEȘTE ȘI: A început pelerinajul la Sfânta Parascheva. Programul complet al slujbelor